Momente teribile pentru spaniolul Marc Marquez de la Repsol Honda în sesiunea a doua de antrenamente de pe circuitul Mugello. Pilotul de 20 de ani a suferit un accident pe cât de curios, pe atât de grav. Marquez a pierdut controlul motocicletei la capătul liniei drepte de pe circuit, într-un moment în care viteza cu care rula depășea cu mult 300 km/h. Camerele montate pe motocicletă au surprins momentul în care Marquez a virat brusc spre stânga, a intrat pe suprafața de iarbă udă și a căzut. Medicii au intervenit rapid și l-au transportat pe Marquez la clinica mobilă de pe circuit, acesta fiind conștient în momentul în care a fost preluat.
Se pare că pilotul spaniol a scăpat fără fracturi și leziuni grave, Honda Racing Corporation menționând că „pare ok, dar are umflături serioase în zona bărbiei în urma impactului grav”.
Pe circuitul de la Mugello se ating cele mai mari viteze dintre toate pistele din calendarul MotoGP. Recordul este deținut de Dani Pedrosa (Repsol Honda), cel care în 2009 a atins 349 km/h. Chiar înainte să sufere accidentul, Marc Marquez a fost „prins” de radar cu 342 km/h.
MOTOGP MUGELLO 2013 – MARC MARQUEZ CRASH FP2 de motorsportvideo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER